Workshop ”Monitorizarea și integrarea dimensiunii de gen în proiectele de cercetare”, 4 august 2026

În cadrul proiectului european WeSTEMEU, implementat de UEFISCDI și ADRBI, în care Universitatea din București are rolul de stakeholder, va avea loc, în data de 4 august 2026, un eveniment dedicat schimbului de experiență privind integrarea dimensiunii de gen în activitatea de cercetare.

Workshopul „Monitorizarea și integrarea dimensiunii de gen în proiectele de cercetare” se va desfășura începând cu ora 12:00, la sediul UEFISCDI din Str. Frumoasă nr. 30, București.

Evenimentul va reuni reprezentanți ai universităților, institutelor de cercetare și ai altor organizații interesate de promovarea unei perspective incluzive în cercetare și inovare.

Participanții vor avea ocazia să discute despre modalități concrete de integrare și monitorizare a dimensiunii de gen în proiectele de cercetare, să împărtășească exemple de bune practici și să exploreze provocările și oportunitățile asociate acestui domeniu. Workshopul își propune să faciliteze dialogul și colaborarea între actorii implicați în dezvoltarea unor practici de cercetare responsabile și relevante pentru societate.

Participarea este gratuită, însă se realizează pe baza înscrierii prealabile, în limita locurilor disponibile.

Dacă doriți să participați, vă rugăm să ne scrieți la adresa de e-mail: plan.egalitate@unibuc.ro.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *