În prima parte a zilei de astăzi, în holul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, am dat startul laboratorului de experimente NOT NEUTRAL, explorând împreună, într-un mod interactiv, teme de egalitate, diversitate și incluziune în cadrul UB!
La primul nostru experiment, STEREOTIPURI NON GRATA, studenții și cadrele didactice s-au oprit să citească, să reflecteze și să aleagă stereotipurile pe care și-ar dori să le vadă eliminate. Le-au aplicat ștampila NON GRATA, iar unii participanți au adăugat propriile exemple, inspirate din experiențe și observații personale.

Din toate aceste contribuții a început să prindă contur… o galerie colectivă a stereotipurilor pe care vrem să le lăsăm în urmă!
Ne-am bucurat să vedem atât de mulți participanți curioși și implicați și să descoperim câte conversații poate deschide un exercițiu atât de simplu.
Experimentul continuă și mâine, iar alături de el lansăm o nouă provocare: GENDER BIAS ESCAPE BOX. Trei întrebări, trei cifre și un lacăt de descifrat!
Vă așteptăm în continuare în holul FSAS, sediul Panduri — marți și miercuri (27–28 octombrie), între orele 10:00 – 13:00!
Galerie








Activitate organizată de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, prin echipa Planului de Egalitate de Gen (GEP-UB), în colaborare cu DOSEMPP, în cadrul Săptămânii Sustenabilității 2026 la Universitatea din București.

