Săptămâna aceasta debutează la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială o serie de evenimente menite a celebra 160 de ani de la înființarea Universității, precum și 330 de ani de tradiție academică la București.
Vineri, pe 12 ianuarie 2023, va avea loc prima dezbatere din serie, centrată în jurul personalității feminine Ana Davila:
„Ana Davila și țesătura viitorului.
Modernizare, filantropie și experiență feminină în secolul al XIX-lea”
12 ianuarie 2023, 14:00 – 17.00
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Amfiteatrul 103
(Șoseaua Panduri nr. 90)
Dezbaterea va fi moderată de Valentin Maier, cercetător la Muzeul Universității din București. Specialiști din diverse discipline din cadrul UB (istorie, sociologie și asistență socială, studii culturale, etnografie) se vor reuni pentru a reflecta asupra personalității Ana Davila și a impactului acesteia în societatea și educația românească:
Profund implicată în activitatea de asistență socială și educația tinerelor fete, dar și promotoare a portului popular și valorilor tradiționale, Ana Davila a fost cea de-a doua soție a medicului Carol Davila și a preluat administrarea și conducerea azilului pentru fete orfane înființat de acesta în 1860.
Azilul ”Doamna Elena”: Internat și școală de elită pentru fetele orfane și sărace, instituția și-a primit numele în 1862, anul în care i s-a pus piatra de temelie, după numele soției domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De altfel, povestea așezământului este direct legată de prietenia dintre Elena Cuza și Ana Davila. Doamna Elena a avut inițiativa de a construi un azil care să adăpostească orfanii pe care soții Davila îi adunaseră în casa lor și să le asigure dreptul la educație. Instituția a fost sprijinită mai departe de Regina Elisabeta a României, care s-a îngrijit în mod special de aceasta. După 1989, clădirea a trecut în patrimoniul UB și al Bisericii Ortodoxe Române, pentru ca, după 1997, Universitatea din București să devină unică proprietară a clădirilor Așezământului „Elena Cuza”.
Sursa: https://www.unibuc.ro

