
România a obținut locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2022, potrivit clasamentului oficial al competiției, care ia în considerare țările europene participante. Punctajul României a fost 112 puncte, fetele obținând o medalie de aur și 3 de argint. În urmă cu un an, la competiția care atunci s-a desfășurat online, lotul național ocupa locul al II-lea.
Ne bucurăm să vedem rezultate deosebite obținute de toți elevii României la concursuri și olimpiade internaționale, cu atât mai mult la aceasta, care ne încurajează să credem în impactul pe care fetele și femeile îl au în domenii precum matematica și știința.
Locul 1 în clasamentul european al EGMO 2022 este cea mai bună clasare a României din istoria de 11 ani a acestei competiții.
Lotul României a fost format din:
- Diana Țolu – medalie de aur
- Elisa Ipate – medalie de argint
- Lucia Rîșnoveanu – medalie de argint
- Cezara Danciu – medalie de argint
- Coordonator lot: prof. Mihai Bălună, Colegiul Național “Mihai Viteazul” din București
- Adjunct coordonator lot: prof. Anca Băltărigă, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică.
Sursa: edupedu.ro
